Deschiderile făcute posibile de cercetările filozofice ale lui Edmund Husserl iar mai târziu de către cele ale multiplilor săi discipoli continuă şi astăzi, după peste 100 de ani de la publicarea Cercetărilor logice, a da naştere unor poziţii filosofice de o extremă fecunditate. Caracterul heteroclit al acestora poate induce în eroare, el poate da impresia unei diseminări a „fenomenologiei” înseşi în mai multe „fenomenologii” separate şi autonome. În realitate această diseminare răspunde unei necesităţi inerente fenomenologiei, necesitatea adecvării descrierii fenomenologice la lucrul descris, printr-o dublă mişcare, de definire eidetică şi de reconducţie a fenomenului descris la modul său de apariţie. Această adecvare implică necesitatea constituirii a unui număr de tipuri de fenomenologie egal numărului de domenii de obiecte posibile a fi studiate. Fenomenologia, şi adevărurile „omnitemporale” la care ea dă acces, au fost ridicate de către Husserl în textele sale tardive la rangul de instrumente ale idealului regulator conform căruia omul devine corelatul unui proiect teleologic, al unei sarcini infinite, de adecvare a cunoaşterii la lume. Această  „teleologie raţională” făcută posibilă de către fenomenologie, ne-a determinat a-i publica un număr special, destinat a face vizibile  cercetătorilor români axele de cercetare pe care fenomenologia contemporană le-a făcut posibile.