CREA
Ecole Polytechnique, (Paris)
Animalele formează reprezentări mentale din momentul în care au capacitatea de a extrage informaţii despre corelaţiile din mediu, de a le fixa în anumite stări interne stocate în memorie, şi de a identifica obiecte şi evenimente independente de percepţia pe care o au despre ele. Un dispozitiv de calibrare a modalităţilor senzoriale este indispensabil pentru aplicarea reprezentărilor la obiecte percepute ca fiind exterioare. Animalele care dispun de acest tip de reprezentare - numită obiectivă - sunt susceptibile de a forma concepte. Totuşi, animalele sociale non-umane extrag informaţia socială nu pe baza registrului psihologic (credinţe şi dorinţe), ci pe baza indicilor comportamentali. Se poate aşadar vorbi, cu privire la ele, despre o teorie socială, dar nu o teorie a spiritului.
Teoria spiritului, reprezentare, intenţionalitate, joint attention.
Aceste observaţii ridică mai multe întrebări : au animalele stări mentale ca ale noastre, dorinţe, credinţe, intenţii, care să aibă conţinuturi determinate? Au în plus acelea dintre ele care posedă stări mentale, dacă există, capacitatea de a-şi reprezenta stările mentale ale celuilalt (şi cele proprii) drept stări mentale?
Etologii şi filosofii tind să considere că majoritatea păsărilor şi mamiferelor sunt capabile să formeze reprezentări şi să le utilizeze pentru a-şi controla comportamentul. În schimb, nimeni nu este tentat să afirme că o scoică sau o stridie gândeşte. Proprietatea care distinge cele două tipuri de organisme şi instituie separaţia între fiinţele vii „cognitive" şi celelalte organisme este numită de filosofi „intenţionalitate". Ei înţeleg prin aceasta capacitatea anumitor stări interne de a viza proprietăţi ale lumii exterioare. În alţi termeni, intenţionalitatea este capacitatea de a utiliza informaţiile despre lumea exterioară şi de a le stoca în reprezentări pentru a le aplica în situaţii noi şi a ajusta comportamentul la modul în care merg lucrurile.
În ce constă această capacitate reprezentaţională şi cum are loc extragerea de informaţie care permite formarea sau activarea unei reprezentări? Am putea să presupunem că această capacitate de reprezentare implică abilitatea de a stabili o corelaţie între stările interne şi cele externe. Dar această definiţie ne-ar conduce la includerea organismelor elementare, cum sunt stridiile sau melcii, între fiinţele care gândesc, din moment ce acestea sunt de fapt capabile, printr-un număr limitat de neuroni, să stabilească asemenea corelaţii şi să reacţioneze într-o manieră adecvată în raport cu mediul lor. De exemplu, Aplysia, o moluscă a cărei structură neuronală este bine studiată (Hawkins & Kandel 1984), posedă organe respiratorii alcătuite din branhii, situate într-o manta acoperită de o membrană de protecţie. Extremitatea acesteia formează sifonul. Când sifonul este stimulat tactil, toate organele respiratorii se retrag în virtutea unui reflex de apărare. Faptul important din punctul de vedere al extragerii de corelaţii este că acest reflex poate să fie modificat prin învăţare. Aplysia învaţă să ignore un stimul tactil când acesta este repetat frecvent şi să producă răspunsul în prezenţa stimulilor de acelaşi tip, dar de o intensitate mai mică. Aceste organisme pot, de asemenea, să fie determinate să îşi retragă sifonul atunci când suferă descărcări electrice pe picior. Toate acestea indică faptul că ele sunt capabile să coreleze dinamicile neuronale proprii cu modificările mediului; în plus, procesul de învăţare de care sunt capabile urmează un pattern temporal comparabil cu cel al condiţionării vertebratelor. Are sens să afirmăm că starea neuronilor senzoriali «reprezintă lumea» pentru Aplysia? Dacă există reprezentare, este vorba de o reprezentare mentală? read more...
[1] (2000), Terrains, 34, p.23-36.