Lector univ. dr. La Facultatea de Relaţii Internaţionale, Istorie şi Filosofie
Universitatea „Spiru Haret", Bucureşti
Being more interested in the problems of knowledge, M. Florian has debated the ontological problems more casually and implicitly than systematically and explicitly. Nevertheless, from his works we can deduce an ontological conception named by the author relationism or actionism (reality is a relation of action), and to which he gives the sense of recessivity (reality as action is governed by the dissimetry), towards the end of his philosophical work.
Romanian philosophy, realism, ontology, reality, causality, Mircea Florian, recessivity
Problema centrală a gândirii lui Mircea Florian a fost, fără îndoială, problema cunoaşterii, căreia el i s-a dedicat cu o dăruire vecină cu obsesia, aşa cum singur mărturiseşte în Memoriu de titluri şi lucrări, text de autoevaluare a propriei activităţi de gândire şi creaţie.[1] Filosoful îşi autodefinea concepţia despre cunoaştere ca fiind un „realism ontologic", expresie prin care el vroia să sublinieze preeminenţa obiectului asupra subiectului, faptul că subiectul cunoaşte obiectul aşa cum este el dat, fără a-i modifica în vreun fel structura în timpul procesului cognitiv. Prin această doctrină, gânditorul român intenţiona să combată efectele „dezastruoase" pe care le-ar fi avut ceea ce el numea „dogma gândirii creatoare", perspectiva - regăsită de el de la Parmenide la Heidegger - după care subiectul ar fi „activ" în procesul de cunoaştere până la a modifica structura obiectului, împrumutându-i acestuia structurile sale. Aspectele gnoseologice (prevalente) ale acestui realism se regăsesc în contextele în care gânditorul vorbeşte despre dat, experienţă, obiect, relaţie, raţionalism etc. Aici, ne propunem să discutăm însă numai aspectele ontologice ale realismului profesat de el, aspecte pe care le putem constata în subtext şi atunci când gânditorul analizează chestiunile cognitive, de care sunt greu de despărţit, de altfel. Vom vorbi, aşadar, despre realitate şi existenţă, dar şi despre recesivitatea ce integrează spre final concepţia filosofică a gâditorului într-o viziune unitară, acestea fiind tocmai conceptele centrale ale ontologiei realiste profesate de filosof.
[1] Mircea Florian, Memoriu de titluri şi lucrări, tiparul „Oltenia", Bucureşti, 1939, p 5.
[2] Mircea Florian, Rostul şi utilitatea filosofiei. Fericirea vieţii, Socec, Bucureşti, 1923, p. 58. În Introducere în filosofie, 1931, Univ. Bucureşti, Facultatea de Litere şi Filosofie, litografiat, p. 133 sqq., Florian distinge în privinţa materialismul un sens principal şi unul secundar, fiecare cu formele sale. În sensul principal, termenul se referă la acea concepţie filosofică pentru care principiul este materia. Conform acestui sens, am avea trei tipuri de materialism, în funcţie de felul în care explică sufletul. Unul ecuativ, pentru care şi sufletul este tot ceva material, dar constituit dintr-o materie mai „fină", altul atributiv, care vede sufletul ca atribut al materiei şi unul causativ, care îl consideră un efect al materiei. În sens secundar, cel figurat, avem materialismul practic şi materialismul istoric. Primul este reprezentat de utilitarism şi hedonism, care nu consideră ca reale decât lucrurile utile sau pe cele plăcute. Materialismul istoric este reprezentat, fireşte, de marxism, pentru care economicul determină spiritualul. În Recesivitatea ca structură a lumii, ed. îngrij., stud. introd., postfaţă şi note de N. Gogoneaţă şi I.C. Ivanciu, Ed. Eminescu, Bucureşti, vol. I., 1983, p. 435, materialismul va fi revalorificat. Aici, materialismul nu va mai fi opus realismului, alături de idealism, ca două rele, ci asimilat, discret, realismului şi opus idealismului.