Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi
filosofie analitică (analytic philosophy), R.G. Collingwood, metafizică (metaphysics), presupoziţie (presupposition), analiză (analysis)
Unul dintre miturile pe care intenţionez să-l răstorn se referă la a-l considera pe Robin George Collingwood un gînditor analitic. Ori a încerca aşa ceva poate părea paradoxal din mai multe motive: mai întâi, pentru că acest autor aparţine spaţiului britanic şi ne-am obişnuit să asociem filosofia anglo-americană cu filosofia analitică; în al doilea rând, pot exista confuzii conceptuale, cum ar fi, de pildă, cea privind metoda analizei, care înseamnă altceva la Collingwood decât la filosofii propriu-zis analitici (Frege, Russell, Moore ş.a.); în al treilea şi poate nu în ultimul rând, Collingwood utilizează uneori idei aparţinând pozitivismului logic, cum s-a întâmplat cu principiul verificabilităţii împrumutat de la Ayer în An Essay on Metaphysics, dar acest lucru nu schimbă cu nimic faptul că intenţia lui Collingwood se opune pe deplin încercării pozitiviştilor logici de a elimina metafizica printr-o analiză logică a limbajului.
Voi încerca să arăt cum Robin George Collingwood face figură aparte pe terenul filosofiei analitice prin aceea că se erijează într-un critic înverşunat al curentului cel mai în vogă în Anglia timpului său.
În capitolul al şaptelea al lucrării An Essay on Philosophical Method Collingwood critică în mod explicit filosofia analitică. Dacă e adevărat că propoziţiile filosofiei se pot referi doar la adevăruri ale ştiinţelor naturii sau la faptul comun pentru că altfel ele n-ar putea fi verificate prin apel la experienţă, aşa cum susţine empirismul logic, atunci o sumă de propoziţii ale metafizicii tradiţionale cât şi de probleme ale acesteia ar trebui excluse ca fiind lipsite de sens. Dar Collingwood nu poate accepta această concluzie şi, de aceea, denunţă faptul că filosofia analitică reprezintă o poziţie sceptică. Prin „scepticism" Collingwood înţelege absenţa oricărei atitudini constructive, pozitive din filosofie. El identifică două versiuni moderne ale scepticismului, respectiv „filosofia critică" şi „filosofia analitică". Prima neagă orice doctrină filosofică, asumându-şi un demers deconstructiv care denunţă falsele filosofii, în timp ce a doua se ascunde în spatele unei poziţii filosofice, dar propoziţiile care o susţin se bazează pe ştiinţă şi pe simţul comun, iar nu pe argumente filosofice. Astfel, cu privire la filosofia analitică, Collingwood aduce în prim plan constatarea că propoziţiilor admise aici le lipseşte conţinutul filosofic, şi prin aceasta scepticismul devine inevitabil. Potrivit filosofului englez, există trei tipuri de propoziţii acceptabile de un susţinător al filosofiei analitice: baza analizei, rezultatul analizei şi principiile analizei, acestea din urmă stabilind metodologia analizei. Punctul de plecare al analizei îl constituie propoziţii empirice, care nu pot face parte din vreo filosofie: a se pronunţa cu privire la enunţuri de fapt, a apăra sau respinge o anumită poziţie lipseşte din intenţia analistului. Analiza se îndreaptă asupra unor enunţuri ale simţului comun, cum ar fi: „ceilalţi oameni au experienţe similare alor mele"[1], fără a se raporta în niciun fel la acestea. Asemenea enunţuri nu sunt decât obiecte alese arbitrar pentru exerciţiul analizei, iar conţinutul lor nu are nicio relevanţă pentru ceea ce crede cel ce le utilizează. Propoziţiile care rezultă în urma analizei, empirice şi ele, de asemenea nu pot contribui la nicio filosofie. Scopul analizei unui enunţ al simţului comun este să stabilească sensul acestuia. Acesta din urmă este identic cu enunţul de la care am plecat şi nu are nicio relevanţa pentru poziţia filosofică a nimănui. Ar rămâne principiile analizei (natura şi metoda analizei) imposibil de separat de asumarea de către analist a unei poziţii filosofice. Însă empiriştii logici infirmă orice teorie ce s-ar putea erija într-un demers independent privind natura şi metoda analizei. Cu alte cuvinte, ei neagă posibilitatea unei filosofii care să circumscrie simpla analiză a enunţurilor de fapt. Prin urmare, filosofiei analitice îi lipseşte conţinutul filosofic: neavând propoziţii filosofice, această poziţie conduce la scepticism. Prin scepticism Colllingwood se referă, cred, la o atitudine pur negativă în filosofie, aceasta implicând: sustragerea din faţa oricărei luări de poziţie, evitarea asumării unei convingeri, respingerea oricărei poziţii teoretice, practicarea filosofiei doar ca exerciţiu. Acest mod de filosofare îl nemulţumeşte profund pe Collingwood, ceea ce nu-l şi îndreptăţeşte. În mod evident, el exagerează. E ca şi cum am acuza logicianul de scepticism pentru că operează cu enunţuri care-i sunt indiferente. A nu te preocupa de implicaţiile enunţurilor de care te foloseşti nu înseamnă decât că nu asumi, într-adevăr, nicio poziţie filosofică, dar nu neapărat ca eşti sceptic. Dacă ar fi aşa, logicianul care raţionează că „ornitorincul nu este pasăre deoarece pasările nu sunt mamifere, iar ornitorincul este un mamifer" ar putea fi acuzat de scepticism pentru că propoziţiile la care se referă sunt empirice şi nu au conţinut filosofic. Ori acest lucru nu este tocmai just. Read more...
[1] EPM, p. 144.