Master - Filosofie aplicată şi management cultural, anul II
Universitatea "Al. I. Cuza - Iaşi", Facultatea de Filosofie
madalin.onu [at] gmail.com
Following the famous play The Bald Soprano, and thus, Smith's family factic - but also absurd - live, we intend to analyze how the cotidianity can be taken as theme and starting point in the phenomenological understanding.
Cotidianity, hermeneutics, Heidegger, Gadamer, Hegel, Eugène Ionesco.
Trebuie să notăm, de la bun început, trei posibile interpretări ale scrierii lui Eugène Ionesco: 1. Cântăreaţa cheală este o satiră a societăţii burgheze din Anglia. 2. autorul francez a construit un model solid de „anti-teatru" pornind de la pedagogia clasică a învăţării unei limbi straine (în cazul nostru, din întâmplare, engleza) 3. piesa este o comedie critică, dezvoltată pe fundalul cotidian al familiei Smith.
Prima dintre acestea este eronată (celelate două, considerăm, se completează reciproc şi contribuie la înţelegerea corectă a operei). Iată cum se auto-explică Ionesco în volumul Note şi contranote: „Dacă aş fi vrut să învăţ italiana, rusa ori turca s-ar fi putut spune tot atât de bine că piesa este o satiră a societăţii italiene, ruseşti sau turceşti. (...) Iată ce s-a întâmplat: aşadar, ca să înveţi engleza cumpărai, acum nouă sau zece ani, un manual de conversaţie franco-englez, pentru începători. Recitindu-l cu băgare de seamă, învăţai deci nu engleza, ci nişte adevăruri surprinzătoare: că sunt şapte zile într-o săptămână, de exemplu, ceea ce, de altfel, ştiam; sau că podeaua este jos şi tavanul sus, lucru pe care iarăşi îl ştiam (...)."[1] Şi continuă ironic: „Am, fără îndoială, destul spirit filosofic ca să-mi dau seama că nu nişte simple fraze englezeşti în traducere franceză recopiam în caietul meu, ci nişte adevăruri fundamentale, nişte constatări profunde". În aceste condiţii, este firesc să reluăm întrebarea: cum poate porni fenomenologia de la cotidianitate în încercarea sa de a ajunge la o înţelegere veritabilă? În ce măsură, altfel spus, aceste „adevăruri fundamentale" ale vieţii factice pot constitui un sol pentru filosofia reală?
Să ne oprim, în acest scop, la contribuţia esenţială adusă de Heidegger fenomenologiei începând cu Hermeneutica facticităţii şi continuând atât în Fiinţă şi timp, cât şi în lucrările târzii de după Kehre.
Fie structura generală a interogaţiei teoretice expusă în primele pagini din Sein und Zeit[2]. În cazul investigării privitoare la fiinţă, acel ceva-căruia-i-se-adresează-întrebarea şi care are rolul de a deschide drumul des-coperirii viitoare este Dasein-ul („privilegiat ontic prin faptul că această fiinţare, în fiinţa ei, are ca miză însăşi această fiinţă"[3]). Mai exact, Dasein-ul care suntem noi înşine, aici (Da), în universul cotidianităţii[4]. Sensul înţelegerii/hermeneuticii - în lumina acestei căi de acces - nu va mai fi, prin urmare, cel al unei doctrine sau tehnici de înţelegere. Heidegger resemnifică înţelesul originar, dezvoltat în timpul antichităţii greceşti: „termenul se referă (...) mai degrabă la întregul unitar pe care îl constituie exerciţiul lui ερμηνευειν (al comunicării a ceva), adică întregul unitar al interpretării facticităţii"[5]. Înţelegerea este prezentă de la un capăt la altul al vieţii factice; este un mod de a fi al Dasein-ului care include, printre altele, propria înţelegere de sine („luciditatea faţă de sine"[6]).
[1] Ionesco, Eugène, Note şi contranote, Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 187.
[2] Cele trei elemente ale interogaţiei sunt: das Gefragte (ceea-ce-este-vizat-prin-întrebare), das Befragtes (acel ceva-căruia-i-se-adresează-întrebarea) şi das Erfragte (ceea-ce-se-obţine-prin-întrebare). Cf. Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, Humanitas, Bucureşti, 2003, p. 9.
[3] Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, ed. cit., p. 17.
[4] "În momentul de debut al analizei trebuie mai cu seamă să ne ferim să interpretăm Dasein-ul având în vedere un anumit moment al existenţei sale, bine diferenţiat, ci Dasein-ul trebuie des-coperit în nediferenţierea acelui «în primă instanţă şi cel mai adesea»" - Martin Heidegger, op. cit., p. 59.
[5] Martin Heidegger, Ontologie. Hermeneutica facticităţii, Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 43.
[6] Ibidem, p. 44.